Citire creativă

Ateliere de lectură și reflecție pentru copii și adolescenți

Citirea ca o formă de creație

Copiii și adolescenții intră într-un spațiu de lectură și reflecție care dezvoltă gândirea critică, limbajul emoțional și capacitatea de a înțelege lumea dincolo de cuvinte. În cadrul atelierelor, lectura devine un proces activ, creativ — o visare conștientă în relație cu textul.

Atelierele de citire creativă sunt o întâlnire unică între fiecare cititor, text și dinamica grupului. Cititorii devin co-autori, iar fiecare lectură, o nouă creație, îmbogățită de sensuri personale, unice, revelatoare.


Prin citire creativă, copiii și adolescenții învață să:

• se conecteze afectiv și intuitiv cu textul;
• facă asocieri libere și re/interpretări personale;
• exprime gândurile, imaginile sau emoțiile trezite de lectură;
• recreeze textul din perspectiva lor — prin cuvinte, dialoguri imaginare, continuări sau schimbări de punct de vedere.


Obiective

• Exersarea reflecției personale pornind de la literatură;
• Exprimarea emoțiilor și gândurilor în cuvinte proprii;
• Explorarea temelor universale — frică, curaj, vinovăție, prietenie, pierdere — și legătura lor cu propria experiență.


Beneficii pentru copii și adolescenți

• Dezvoltă gândirea critică și imaginația, învățând să interpreteze, nu doar să reproducă.
• Își exprimă emoțiile și gândurile pornind de la texte literare — creând o punte între lectură și autocunoaștere.
• Își construiesc identitatea, identificându-se cu personaje, dileme sau stări.
• Își dezvoltă empatia și capacitatea de a vedea lumea din perspective diferite.
• Descoperă plăcerea lecturii și scrisului fără presiunea școlii — cititul devine o formă de descoperire personală.
• Învață să conecteze literatura cu viața reală.
• Capătă încredere în propria voce, gândire și sensibilitate.


Structura de lucru

• Lectura unui text (povestire scurtă, fragment de roman, poezie sau legendă).
• Întrebări de reflecție: „Ce simte personajul?”, „Ce ți-a amintit ție acest moment?”, „Ce ai fi făcut tu?”
• Activități creative: scriere liberă, desen simbolic, jurnal de lectură.
• Discuție ghidată în grup, pentru împărtășirea trăirilor și perspectivelor.
• Formarea unei relații autentice cu lectura, ca formă de descoperire de sine.


Teme abordate

• Curajul de a fi diferit
• Ce îmi spun emoțiile
• Curajul de a greși
• Despărțirea și pierderea
• Puterea prieteniei
• Adevărul meu


Cui se adresează

• Copii (9–12 ani)
• Adolescenți (13–17 ani)

Preț

Preț grup – 350 lei/ persoană/ 4 ateliere (1h30); grupele sunt formate pe categorii de vârstă.

Pentru informații suplimentare, vă rog sunați la nr. de telefon 0721 368480 sau trimiteți e-mail la adresa alina.mocovan@gmail.com.

Despre mine

Psiholog clinician, consilier dezvoltare personală, iubitoare de carte

Călătoria de la litere la psihologie

Am deprins plăcerea lecturii în copilăria timpurie. Prima carte a fost Gavroche și Cosette de Victor Hugo, o ediție pentru copii. Am suferit alături de Cosette, iar destinul ei mi-a rămas viu în minte și suflet. Deși voiam să mă fac medic, în liceu, la orele de chimie, citeam Anna Karenina pe sub bancă, așa că în clasa a X-a, m-am transferat la secția de filologie-istorie. După mai mulți ani, am revenit la visul de a deveni medic, dar într-o altă formă, de doctor al sufletului!

Sunt psiholog clinician și am urmat formarea în psihanaliză, ceea ce mă ajută să citesc dincolo de povestea scrisă de copii, urmărind simbolurile, mecanismele de apărare, temele recurente, dorințele și fricile proiectate în personaje și în firul narativ, facilitând integrarea lor emoțională.

Am absolvit facultatea de filologie, iubesc limbile străine și un loc aparte în sufletul meu îl ocupă limba portugheză. Am lucrat aproape 20 de ani în comunicare și am creat povești pentru multe branduri românești și internaționale, precum Henkel – Persil, EADS – Eurocopter, Casa Rusu, Allview, Magnolia Spa, Vivre (Home&Deco), Mercury Research, Teatrul de Artă București, Academia Micilor Developeri, Coffee 2 Go, dar mai ales mi-am creat propria poveste.

Scrierea are un loc special în sufletul meu, aceasta având și un rol terapeutic. Prin aceste ateliere, împărtășesc pasiunea pentru scris și lectură și pentru dezvoltarea potențialului creativ al celor mici.

Prin programele pe care le susțin, ajut copiii și tinerii să creadă în ei și să-și dea voie să viseze. Sunt atentă la nevoile, ritmul și sensibilitățile lor, la ceea ce îi face fericiți și îi ajută să crească. Am ales să comunic cu ei prin intermediul poveștilor și metaforelor, jocului și imaginației, încrederii și acceptării. Îmbin în lucrul cu copiii și adolescenții metode creative de învățare cu tehnici psihologice pentru a facilita un proces transfomator.

Ce spun copiii și părinții

„E un curs la care am visat cu ochii deschiși și mi-a plăcut să aflu părerile colegilor.”Mihnea (10 ani)

Acum când citesc sunt mai atentă la detalii și la ce gândesc și simt personajele. Martha (11 ani)

Am prins încrederea de care aveam nevoie, iar acum mă simt mai liberă ca niciodata să îmi exprim opinia.
Mulțumesc pentru susținere și pentru îndrumare!
” – Iulia (13 ani)

„Am mai multă încredere în mine, îmi exprim părerile mai cursiv și mă simt mai liber când scriu.” Tudor (14 ani)

„Un program inedit și o experiență revelatoare”, Cătălina, mama lui Andrei (11 ani)

„Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru tot ce faceți pentru Ilinca. Îl plac tare mult atelierele și vorbește mereu de activitățile pe care le faceți” – Anca, mama Ilincăi (9 ani)