Despre mine

Psiholog clinician, consilier dezvoltare personală, iubitoare de carte

Călătoria de la litere la psihologie

Până la liceu îmi doream să devin medic, însă în clasa a IX-a am renunțat la visul meu, furată de mirajul lecturilor pe sub bancă la orele de chimie. Am ales atunci filologia. Până la urmă, era fascinant să descopăr drame ascunse, visuri îndrăznețe și mistere ale sufletului în spatele literelor care dansau vesel sau melancolic și care se transfigurau în lumi care mă absorbeau cu totul. Emoția lecturii nu putea fi egalată.

Visul de a deveni medic a revenit mai târziu, după mai mulți ani în care am luat calea comunicării și antreprenoriatului. A revenit, dar într-o altă formă, de doctor al sufletului. Călătoria către sinele meu autentic m-a adus, în mod firesc, către psihologie și psihanaliză.

În intervențiile terapeutice, atât pentru adulți, cât și pentru copii și adolescenți, folosesc abordări și tehnici care au la bază formarea în psihanaliză, precum și, în funcție de problematica fiecărei persoane în parte, metode care țin de psihologia clinică sau terapii de scurtă durată. Într-un mod fericit, literele dansatoare și experiența profesională în comunicare mă ajută astăzi în programele de dezvoltare personală prin povești și metafore pentru copii.

  • Psiholog clinician – Membru in Colegiul Psihologilor – Cod personal și parafă 27205
  • Studii:
    • Formare în Psihanaliza copilului, adolescentului și adultului, Fundația Generația;
    • Formare continuă în psihosomatică – Institutul de Psihosomatică Pierre Marty – Paris
    • Facultatea de Psihologie Titu Maiorescu;
    • Master Psihanaliză – Titu Maiorescu;
    • Facultatea de Litere, Universitatea București