Casa ca oglindă a sinelui
Copiii aduc spontan în cabinet jocuri și activități prin care vorbesc în mod simbolic despre lumea lor interioară. Simplul gest de a desena sau construi o casă este o tehnică proiectivă revelatoare. Casa devine un spațiu psihologic în care se dezvăluie dorințe, fantezii, temeri, absențe, relații, nevoi.
Prin joc, intrăm în contact cu teme esențiale din lumea copilului precum sentimentul de siguranță, nevoia de conexiune sau de autonomie, dinamica familială, ce lipsește și ce e nevoie să fie reconstruit. Casa devine o metaforă vie: poate are nevoie de ferestre mai mari, o ușă deschisă, un acoperiș mai stabil, o fundație mai solidă.
Alegerea culorilor, a obiectelor, a spațiilor, nu este întâmplătoare. Asemenea viselor, aceste alegeri sunt expresii inconștiente ale sinelui. Copiii creează simboluri, iar casa este unul dintre cele mai încărcate afectiv.
Anna Freud povestește despre lucrul său cu un copil care și-a pierdut tatăl într-un bombardament. El se juca obsesiv construind case din hârtie, apoi le bombarda cu bile. În joc, toți supraviețuiau, iar casele erau mereu reconstruite. Repetiția era o formă de negarea a realității, dar și de protecție și apărare contra anxietății. După un timp, copilul a putut vorbi despre pierdere.
Aceste jocuri simbolice nu sunt doar jocuri, sunt spații de reparație psihică și o reconstruire a lumii în care copilul ar vrea să trăiască. Sunt expresii ale inconștientului care în lucrul terapeutic, care asigură un spațiu sigur și o însoțire adecvată, devin material valoros care facilitează vindecarea.
Alina Cristina Mocovan 