Frica și încrederea în sine

Când am făcut prima oară, în cadrul unui team building, rapel (coborâre cu coarda de pe o stâncă abruptă), în condiții de siguranță totală și însoțită de un cățărător profesionist, mi-a fost așa de frică, că tremuram toată. Pe la mijlocul traseului, m-am oprit și i-am spus acestuia că mi-e frică tare și că m-am blocat, pur și simplu nu mai pot face niciun pas mai departe. Tremuram și mintea îmi era în ceață. Aveam coardă și ham, era cineva lângă mine și, cu toate acestea, aveam un blocaj. Atunci alpinistul mi-a spus ceva ce țin minte și acum, la aproape 20 de ani distanță: “E ok să-ți fie frică, să știi că alpiniștii sunt cei mai fricoși oameni din lume.” Cu toată frica mea, am râs de ceea ce mi-a spus și, la indicațiile și cu asistența acestuia, am reușit să termin ce începusem.

Mult timp, am luat-o ca o glumă, spusă așa doar ca să detensioneze momentul și nu i-am dat atenție.  Dar, la un moment dat, m-am gândit, totuși, de ce a zis asta, poate că este pe jumătate glumă, pe jumătate adevăr? Expunerea la experiențe cu grad de risc ridicat, neobișnuite pentru majoritatea dintre noi, poate fi o supra-compensare a sentimentului de nesiguranță și, în mod paradoxal, un mod de contracarare a anxietății. Dar asta nu înseamnă că alpiniștii sunt fricoși, din contră, dau dovadă de un curaj nemaipomenit, dar cu siguranță au ocazia să trăiască această emoție din plin.

Evident, există și reversul, anxietatea ridicată ne poate face să fim extrem de prudenți până la a nu mai da curs unor oportunități, uneori chiar cu un grad mic de risc, din care am avea numai de câștigat. Sau măcar să încercăm. Poate am eșua, poate nu, dar cu siguranță am folosi experiența dobândită pentru a încerca din nou, pentru a testa realitatea și pentru a îmbunătăți strategiile folosite. Pentru că orice experiență ne învață ceva.

Validarea emoției

Revenind la rapelul mai sus-amintit și momentul de blocaj, alpinistul a făcut un lucru pe cât de simplu, pe atât de util. Mi-a validat emoția, frica. Nu a râs de ea, nu a minimizat-o, nu a încercat s-o inhibe. Din contra, empatia acestuia și conectarea sa cu mine l-au făcut să vadă de ce am nevoie în acel moment. Și a funcționat. Validarea acelei emoții profund umane mi-a permis, culmea, să scap de tensiune, să nu mă opun ei, s-o las să fie și s-o accept. Pentru că frica de a-ți fi frică e un dublu stres, foarte nociv. Apoi, un alt lucru pe care l-a făcut a fost să mă convingă să nu mă mai țin și sprijin de nimic, să stau doar în ham ca să mă asigur că nu se întâmplă nimic așa grav precum îmi imaginam.

Ce are acest lucru de a face cu încrederea în sine? Are foarte mult de-a face. Suntem tentați să credem că încrederea în sine este o stare internă care presupune lipsa emoțiilor, că o persoană încrezătoare nu simte frică, e toată numai îndrăzneală, zâmbet și atitudine. În realitate, nu este așa. Încrederea în sine presupune mai degrabă o bună gestionare a emoțiilor, o siguranță de sine care vine dintr-o capacitate de rezolvare a conflictelor interne și care rezultă dintr-o înțelegere realistă și cunoaștere a propriilor competențe, o bună capacitate de evaluare a riscului, abilități de rezolvare a problemelor și de depășire a momentelor dificile. Încrederea în sine este o parte curaj, o parte competențe și o doză sănătoasă de compasiune de sine. Bineînțeles, încrederea în sine e întărită de experiență.

Aveam eu experiență? Nu, era pentru prima oară când făceam așa ceva. Îmi cunoșteam abilitățile? Nu, nu avusesem ocazia să le testez. Știam cum să mă raportez la probleme care ar fi apărut pe traseu? Din nou, nu. Deci, mult prea multe necunoscute. Iar necunoscutul ne sperie. Încrederea în sine e o chestiune de echilibru, prea multă ne poate băga în bucluc și o dă în narcisism, prea puțină ne paralizează acțiunile.

Exemplul de mai sus este un caz, să-i zicem, aparte și nu are legătură neaparat cu provocările obișnuite ale vieții și l-am ales special pentru a ilustra o doză mare de frică și un moment de blocaj. Dar poate că este vorba de o nouă provocare, aplicarea la un job nou, un nou drum în viață, un discurs în fața unei audiențe sau construirea relațiilor personale și sociale.

Încrederea în sine înseamnă a acționa…în ciuda fricii

Avem convingerea că încrederea în sine este un sentiment, mă simt încrezător/oare, adică fără frică, știu sigur că voi reuși, nu am cum să pierd, dar a defini încrederea în acest termeni poate fi înșelător. Probabil că o mai bună raportare la aceasta ar fi intenția de a da curs celor dorite, în ciuda fricii și chiar dacă rezultatul este necunoscut (sigur, nu mă refer aici la situații extreme). Poate voi obține sau nu job-ul, poate voi avea sau nu succes în noua încercare sau cu acea prezentare, poate voi fi sau nu respins de cineva.

Atunci când vorbim despre lipsa de încredere în sine ne referim în primul rând la frica care vine odată cu nesiguranța pe care o presupune acea încercare, teama de nu pierde ceva, de a nu reuși, de a fi ridicol sau de a nu fi la înălțimea standardelor (perfecționism). Iar acestea ne fac să ezităm prea mult, să amânăm sau să evităm anumite încercări sau, atunci când le dăm curs, să ne supunem unui stres incredibil și să ne dăm cu stângul în dreptul, în baza unei profeții auto-împlinite: eu nu pot, voi eșua, nu sunt la înălțime.

Este posibil ca lipsa de încredere să vină de foarte de demult și consolidată pe parcurs, când validarea fricii și a vulnerabilității, încurajarea pentru a găsi soluții, orientarea pentru găsirea drumului propriu au fost înlocuite cu sarcasm, rigiditate, critică, standarde nerealiste, protecție exagerată sau preluarea sarcinilor de către alții care “puteau”. De cele mai multe ori, cu cele mai bune intenții. Poate anumite experiențe ne-au marcat prea tare. Acest lucru se poate schimba, nu ne naștem cu încredere în sine, aceasta se învață, se dezvoltă și, din când în când ne va fi pusă la încercare.

Frica este o emoție normală, nici negativă, nici pozitivă și fără ea nu am supraviețui. Ea ne indică un potențial pericol, doar că uneori acest pericol este mult supra dimensionat (ca în cazul rapelului făcut în condiții de siguranță), interpretat greșit, privim eșecul în mod fatalist și credem că ne definește, sau nu suntem pregătiți pentru a-i face față.

De multe ori, soluțiile există, abilitățile există, chiar și experiența există, dar modul în care sunt privite este defectuos. Alteori este nevoie să le dezvoltăm și să ne asumăm efortul pentru a obține ce dorim. În acest sens, avem nevoie să ne uităm din nou la ele, să fie reanalizate și restructurate, pentru a le integra sănătos și a menține frica la un nivel optim, care să nu ne paralizeze.

Cum să ai încredere în sine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: