Negarea experienței emoționale a copilului îi limitează șansa de a-și înțelege lumea interioară, îl sărăcește de vitalitate si îl îndepărtează de complexitatea realității.
Validarea sentimentelor înseamnă a recunoaște, a accepta și a înțelege emoțiile, fără a le minimaliza sau judeca. Permisiunea de a simți acele emoții îl ajută pe copil să se simtă auzit, înțeles și va fi, prin urmare, mai dispus să răspundă la măsuri de corectare a unor comportamente, dacă este necesar.
Este foarte tentant pentru mulți părinți sau îngrijitori să se grăbească să rezolve situația atunci când copilul este trist, spre exemplu, și să-l înveselească ca să îl scutească de trăirea afectului neplăcut. Însă copiii au nevoie să învețe că ce simt în acel moment este normal și că este o stare trecătoare. Tristețea nu va rămâne mult timp dacă i se permite să o simtă cu adevărat.
Spunând copilului că nu ar trebui să se simtă într-un anumit fel („nu fi trist”, „nu ai de ce să fii trist”, „nu te enerva”, „la vîrsta ta nu ai de ce să ai griji”) și încercarea de a schimba modul cum se simte transmit mesajul că sentimentul în sine nu este în regulă. Copiii învață că a se plictisi sau a nu obține ceea ce își doresc este inacceptabil și că este responsabilitatea părintelui și a celor din jur să-i schimbe sentimentele.
Dacă este trist din cauza unui eșec, validarea sentimentelor sale îl va ajuta să depășească situația care l-a întristat. În astfel de situații, este de ajutor să ajutăm copilul să proceseze experiența, să înțeleagă ce simte, să fim curioși și să explorăm împreună cu el, să-l întrebăm cum a fost parcursul pentru el, ce beneficii a avut, dacă a făcut tot posibilul și ce va schimba data viitoare. Acest lucru, deși ușor de zis, este foarte greu, poate unul dintre cele mai dificile lucruri de realizat, necesită multă răbdare, disponibilitate emoțională și un spațiu psihic conținător și non-judicativ pentru a crea un mediu de explorare în siguranță.
Validarea emoției nu înseamnă și acceptarea comportamentului sau lipsa limitelor, precum nu înseamă ascultarea în exces. „Înțeleg că ești furios/ furioasă, dar nu este în regulă să lovești pe alții.” Această afirmație îi validează sentimentele și îi stabilește limite de comportament.
Invalidarea emoțiilor poate duce, de asemenea, la ascunderea lor. Copilul învață că este inacceptabil să simtă furie, spre exemplu, și se va învinovăți pentru că are o astfel de stare. Respectul său de sine ar avea de suferit, deoarece ar reacționa automat la furie de ca și cum ar fi o persoană rea.
Negarea și evitarea emoțiilor, pe lângă că necesită energie, este o strategie de viață complet ineficientă. Copilul care nu învață să folosească informațiile pe care le oferă emoțiile sale nu va învăța nici să le gestioneze și va fi nepregătit în luarea deciziilor cu privire acțiunile sale. Dacă nu arată tristețe, nu va primi sprijin sau consolare de la prieteni, profesori sau alte persoane și este posibil să interpreteze că nimănui nu-i pasă de el. Dacă nu va recunoaște furia, nu va ști că este ceva de rezolvat și furia continuă. În cele din urmă, furia va avea ca rezultat un comportament nesănătos.
Pe termen lung, evitarea emoțiilor neplăcute creează o grămadă de probleme, de la muncă în exces, dependențe care pun în pericol sănătatea, probleme emoționale, până la somatizări și afecțiuni medicale.
Validarea sentimentelor sale ca fiind normale este esențială pentru a ajuta copilul să se maturizeze emoțional și să poată folosi informațiile pe care le obține din trăirile sale într-un mod înțelept. Acceptarea experienței emoționale a copilului îl ajută să-și dezvolte identitatea, să aibă rezultate mai bună la școală, să simtă mai mult control asupra a ceea ce se întâmplă în viață și să fie mai fericit.
Stay tuned: Dificultăți în calea validării emoțiilor
Alina Cristina Mocovan 