Insomniacii

Insomniacii, triunghiul lui Karpman sau, pur şi simplu, viaţa?

Insomniacii este unul dintre spectacolele mele preferate, care se joacă la Teatrul de Artă București. Se joacă de ani buni, în ultima vreme cu casa închisă, iar pe 23 iunie este ultima reprezentație din această stagiune. Pentru unii este o comedie la care sigur râzi în hotote şi care pare absură. Adică așa suntem noi? Poate că unii da, poate că într-o oarecare măsură, majoritatea. Importantă e măsura.

Insomniacii este un spectacol despre noi şi despre relaţiile dintre noi și propun mai departe o abordare dintr-o perspectiva psihologică.

Este povestea a trei oameni, care se întâlnesc, s-ar putea zice întâmplător, dar la fel de bine deloc întâmplător. Că așa e în viață, nimic nu e întâmplător. Trei tipologii, trei caractere diferite, care nu fac altceva decât să-și întrețină împreună și unul altuia neputința. După ce am revăzut spectacolul a nu știu câta oară, m-am gândit la triunghiul dramatic al lui Karpman, care ilustrează dinamicile nesănătoase în relații. În relațiile toxice, evident. În triunghiul lui Karpman, avem trei roluri, iar cele trei personaje din Insomniacii par potrivite pentru fiecare: Salvator, Victima și Persecutor. Victima nu este o victima reală, cum ar fi victimele holocaustului sau victima unui abuz, ci acelea, știți voi care…de care nu ne place să fim.

…………

Salvatorul, interpretat absolut adorabil de George Constantinescu, este mereu singur și dispus să facă orice pentru a evita asta, astfel că devine excesiv de săritor, chiar băgăreț de-a dreptul. Face clătite vecinilor cu noaptea-n cap, le mută mobila fără să i se fi cerut, e mereu la dispoziţia lor. Este fâşneț şi are energie. Planul lui de viață sunt ceilalți. Uneori chiar face bine cu forța. Are convingerea că ceilalți nu se pot descurca fără el. Și e dezamăgit că cei pe care îi ajută nu îi sunt recunoscători. Este naiv, ușor de exploatat și manipulat. Dar este un om bun, prea bun chiar, care se sacrifică pentru alții și care probabil așa a învățat să obțină atenție și companie. Făcând bine și sacrificându-se. Important e pentru el ca ceilalți să fie, nu să facă, nu să ii ofere ceva, ca într-o relație normală. El e cel care face.

Victima, interpretată savuros de nebuneşte de Liviu Cheloiu, pare din alt film. Nu face mare lucru și pare că tocmai a venit de la spitalul de nebuni. Realitatea e de neacceptat (prea grea?) pentru el, nu se adaptează și astfel fabrică el una, populată de extratereștri. El e singurul care deține secretul universal, dar nu știe prea multe despre realitatea imediată. Si compensează prin povești SF. Salvatorul, cucerit de povestea victimei (el neavând una proprie), dar mai ales de simpla lui prezență, ajunge destul de repede sub controlul ei. Victima are nevoie de un ajutor, iar Salvatorul devine ACELA. Profită de naivitatea şi vulnerabilitatea Salvatorului și îl manipulează subtil. În contrast cu energia Salvatorului vine pasivitatea Victimei. Stă pe bancă și contemplează.

Persecutorul, poate mai puțin conturat din perspectiva triunghiului, interpretat de versatilul Marin Grigore, face deliciul publicului prin paradoxul pe care îl creează. Este cel mai supărat pe viață, povestea lui este delirantă, soția lui fuge cu bunicul, care de fapt este tatăl, iar bunica…o să vedeți….în familia lui toată lumea fuge și se iubește cu toată lumea. Iar el nu mai poate așa, așa ceva nu se face. Și vrea să-și ia viața. E supărat pe toată lumea și se supără pe ceilalți doi care nu sunt de acord cu el, până la a-i amenința cu pistolul. E genul care face iureș. In viața reală, e genul cu principii, dar care la rândul său nu prea le respectă. E rigid, critic și nu-și găsește liniștea, pentru că …pe ce se bazează de fapt? Care e regula jocului?

………..

Cei trei se întâlnesc, se înțeleg în neputința lor și se acceptă unul pe altul. Trei destine, trei oameni singuri care nu găsesc răspunsul vieții, de aceea toți cei trei devin victimele propriilor neputinete și obiceiuri nesănătoase. Despre triunghi sunt multe de zis, dinamica e complicată și tipologiile la fel. Spectacolul este de fapt despre viață, despre noi, despre părți din noi, care pot să escaladeze în relaţii nesănătoase şi comportamente disfuncționale.

Un spectacol de văzut! Cu foarte mult sens. În plus, este o comedie la care se râde mult, foarte mult. Si care poate ne pune puţin şi pe gânduri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: