Tulburările alimentare în adolescență

Tulburările de alimentație, precum anorexia nervosa, bulimia și mâncatul compulsiv (binge eating), debutează frecvent în adolescență.

Este important însă să facem diferența între comportamente alimentare tranzitorii și o tulburare de alimentație. În adolescență pot apărea episoade de mâncat compulsiv, pofte intense, ronțăit frecvent sau alte modificări temporare ale alimentației, fără ca acestea să însemne neapărat existența unei tulburări.

Vorbim despre o tulburare atunci când comportamentele alimentare produc o afectare semnificativă a sănătății sau a funcționării psihosociale.

Tulburările alimentare nu sunt definite doar prin ceea ce observăm la nivel somatic sau nutrițional – modificări ale greutății, vărsături etc. Evaluarea include și aspecte psihologice (preocupări excesive legate de greutate și perturbări în percepția greutății sau a formei corporale), precum și aspecte comportamentale: înfometarea, episoadele de mâncat compulsiv, exercițiul fizic exagerat sau utilizarea laxativelor.

Pentru a înțelege tulburările alimentare în adolescență este nevoie să privim adolescentul în ansamblu: ce se întâmplă cu el din punct de vedere afectiv, cognitiv, somatic și relațional?

Experiențe subiective

Stările afective

Ce simte adolescentul? Cum își trăiește emoțiile? Și ce se întâmplă atunci când acestea devin prea intense sau dificil de reglat?

Adolescenții cu tulburări de alimentație pot avea dificultăți în prelucrarea și reglarea experiențelor emoționale. Trăirile pot fi percepute ca foarte intense, dureroase, schimbătoare și greu de controlat.

În acest context, alimentația poate deveni un mijloc important de exprimare și reglare emoțională, uneori principala sau chiar singura modalitate prin care adolescentul încearcă să gestioneze ceea ce simte.

Dificultățile legate de separare–individuare, autonomie și definirea propriei identități reprezintă o problemă majoră în adolescență, iar tratamentul are în vedere și consolidarea autonomiei, formarea identității și creșterea stimei de sine.

Stările afective frecvente:

🔵 Autodepreciere și stimă de sine scăzută – sunt printre cele mai frecvente stări afective întâlnite la adolescenții cu tulburări de alimentație.

🔵 Stări depresive și de anxietate – apar frecvent și pot fi asociate cu metode de gestionare a suferinței care implică autovătămarea.

🔵 Rușine în context sociale – în anorexie este legată de greutatea și forma corpului

🔵 Rușine și vinovăție – în bulimie sunt legate de tendința de a ascunde comportamentele bulimice.

🔵 Autocritică – face parte frecvent din tabloul clinic și este deosebit de pronunțată în bulimie.

🔵 Dificultăți de autoafirmare – se asociază cu tendința de a evita confruntarea cu conflictele.

🔵 Dependență și teamă de abandon – în anorexie sunt foarte intense și se înscriu în dificultățile legate de autonomie și separare–individuare.

Componenta cognitivă

Un pas mai departe este să vedem ce se întâmplă în mintea adolescentului, desigur componenta cognitivă este în strânsă legătură cu cea afectivă, influențându-se reciproc.

În perspectiva psihodinamică, multe dintre fenomenele psihice implicate își au originea în procese inconștiente, care se exprimă în viața conștientă prin gânduri, convingeri și comportamente repetitive.

PDM-3 (Psychodynamic Diagnostic Manual – Vittorio Lingiardi, Nancy McWilliams) descrie componenta cognitivă a tulburărilor alimentare ca un mod de funcționare în care activitatea mentală ajunge să fie organizată în jurul alimentației, greutății și corpului. Această preocupare ia forma unor negocieri constante legate de calorii, cântărire, kilograme, forma corpului ce și cât mănâncă.

Preocupările legate de a fi subevaluat, considerat inadecvat sau neapreciat de către familie, prieteni sau colegi conduc la strategii defensive precum controlul absolut sau explicarea și analiza excesivă a deciziilor, cauzelor, comportamentelor.

Propria valoare ajunge să fie evaluată aproape exclusiv prin greutate, forma corpului sau aspectul fizic.

Tiparele cognitive frecvente:

🟡 Supraevaluarea corpului – valoarea de sine devine dependentă de greutate și de forma corporală.

🟡 Gânduri repetitive – mintea este ocupată constant de mâncare, calorii, cântărire și kilograme.

🟡 Ritualuri și verificări repetate – numărarea caloriilor, verificarea obsesivă a corpului și atenția excesivă la detalii (de exemplu, fixarea asupra dimensiunii unei anumite părți a corpului).

🟡 Atitudini negative față de tranziția de la copilărie la maturitate – exprimată prin încercarea de a menține un aspect copilăresc.

🟡 Tulburarea ca parte a identității – schimbarea obiceiurilor alimentare poate fi trăită ca o amenințare la adresa propriului sentiment de sine.

Componenta somatică:

În tulburările de alimentație, corpul devine locul în care adolescentul încearcă să recâștige siguranța, autonomia, stima de sine și sentimentul de control.

Stările somatice:

🟢 Negarea unor senzații fiziologice – foamea, sațietatea sau alte semnale ale corpului pot fi diminuate, ignorate sau reinterpretate.

🟢 Dificultatea de a distinge între stările mentale și senzațiile corpului – emoțiile și trăirile psihice pot fi confundate cu experiențele corporale, iar semnalele corpului devin dificil de interpretat.

🟢 Durere, dezgust și vinovăție în timpul mesei – alimentația poate fi însoțită de trăiri somatice intense.

🟢 Senzația că „se umflă” sau că devin „enormi” după masă – modificarea experienței corporale, nu neapărat o modificare reală a corpului.

🟢 Preocuparea excesivă pentru corp – privitul repetat în oglindă și măsurarea unor părți ale corpului, percepute ca indicatori ai stimei de sine și ai valorii personale.

Activarea circuitelor de recompensă

Hiperactivitatea întâlnită frecvent în anorexie și ciclurile de supraalimentare – eliminare din bulimie pot reduce temporar suferința și pot crea un sentiment de echilibru interior. PDM-3 subliniază că, pe termen lung, repetarea acestor comportamente poate activa circuitele de recompensă ale creierului în moduri asemănătoare celor observate în dependențele de substanțe.

Experiența relațională

Una dintre concluziile de până acum este că, în realitate, tulburările alimentare sunt mai puțin despre mâncare și mai mult despre control, autonomie, siguranță, valoare personală și despre încercarea de a face față unor emoții copleșitoare precum vinovăția, rușinea sau sentimentul de inadecvare.

Comportamentul alimentar poate deveni o strategie inconștientă de a găsi un echilibru psihic. Un simptom.

Pentru adolescenții cu tulburări de alimentație, relațiile sunt adesea temute și dorite în același timp. Teoriile actuale despre tulburările alimentare menționează o perturbare în procesul de separare-individuare: desprinderea treptată de părinți, construirea unei identități proprii și dobândirea autonomiei, fără pierderea legăturii afective. Simptomul devine un mod de a regla relația cu separarea și autonomia, iar corpul, teritoriul asupra căruia adolescentul simte că are control.

Cu toate acestea, presiunile sociale de a fi slab și de a atinge un ideal fizic de „perfecțiune” joacă, de asemenea, un rol major în apariția tulburărilor de alimentație.

Cum este trăită experiența relațională?

🔴 Contextele sociale pot fi trăite ca amenințătoare, pe fondul insecurității, lipsei de încredere și sentimentului de inadecvare.

🔴 Unii adolescenți pot fi victime ale hărțuirii, excluderii sociale sau răspândirii de zvonuri, inclusiv din cauza greutății sau a aspectului fizic. Aceste experiențe pot accentua nemulțumirea față de propriul corp și pot agrava tulburarea alimentară.

🔴 Relațiile pot fi trăite mai degrabă ca spații de evaluare și critică decât de siguranță. Retragerea, izolarea sau chiar agresivitatea pot deveni modalități de protecție.

🔴 Separarea poate fi trăită foarte dureros și pot apărea dificultăți în gestionarea limitelor. Unele relații pot deveni foarte intense și caracterizate de nevoia de exclusivitate.  Acestea merg mână în mână cu un atașament excesiv față de părinți.

Tulburările de alimentație sunt afecțiuni serioase și complexe, care necesită adesea o abordare pluridisciplinară: psihiatru, psiholog clinician, psihoterapeut, nutriționist și echipă medicală, în funcție de nevoile fiecărui adolescent.

Psihoterapia ocupă un loc central. Este spațiul în care pot începe să se refacă legăturile dintre viața psihică și corp, dintre valoarea personală și imaginea de sine, dintre emoții și comportamente, dar și dintre adolescent și ceilalți.

*Material realizat pe baza conceptelor din Psychodynamic Diagnostic Manual (PDM-3)