O trăsătură psihologică importantă a adolescenței este îndepărtarea progresivă de îngrijirea părintească, precum și de submisivitatea față de părinți. Odată cu maturizarea corporală, copiii încep să se perceapă din ce în ce mai asemănători fizic cu un adult. Această etapă în care adolescentul începe să se vadă la fel de mare și de puternic ca un adult este acompaniată de renunțarea treptată la idealizarea părinților. Părintele nu mai este atotputernic, atotștiutor și invincibil. Convingerile, modul de viață și așteptările lui sunt puse la îndoială. Părinții încep să fie văzuți în termeni mai umani, mai mult ca o persoană decât ca un ideal. Părintele are slăbiciuni, are limite și convingeri care nu reflectă așteptările adolescenților.
Coborârea părintelui de pe culmile idealului este un fenomen pe cât de necesar, pe atât de tulburător, atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți, dar trebuie să aibă loc pentru a permite copilului să își găsească treptat drumul. Originalitatea gândirii vine din libertatea de a putea demonta păreri anterioare, de aceea acceptarea convingerilor părinților este pusă la încercare, pentru ca adolescentul să își contureze propriile valori.
Denigrarea părinților ascunde, de fapt, o anxietate foarte mare legată de propria incompetență și neajutorare, dar și de pierderea protecției parentale. Adolescentul intuiește că este pe cale să fie pe cont propriu, iar acest fapt este înfricoșător, chiar dacă mult visat. Este cunoscut faptul că adolescentul oscilează între grandomanie și neajutorare. Denigrarea părinților se manifestă prin comportamente prin care dorește să-și afirme grandoarea și independența: uși trântite, zgomot, agresivitate verbală, vestimentație care atrage atenția, inclinația către acțiuni riscante.
În fața comportamentelor sfidătoare și denigratoare, părinții trăiesc adevărate momente de disperare. Această etapă reprezintă o provocare pentru părinți, deoarece și ei au nevoie să fie iubiți, doriți și “aleși” de copiii lor. Părintele se poate simți lăsat pe dinafară, abandonat și înlocuit cu ușurință. În plus, perioada este dominată de anxietatea că lucrurile vor scăpa de sub control, ca adolescentul va alege greșit și va ajunge un adult nefericit. Părinții se confruntă cu sentimente intense de vinovăție, nu știu unde au greșit în educația copilului încât să genereze un astfel de comportament ostil.
Pentru a umple golul lăsat de părintele omnipotent, adolescentul va căuta, cel puțin tranzițional, modele substitutive pe care le admiră precum persoane publice, cântăreți, staruri în voga sau îndrăgostiri pasagere. De asemenea, pot fi persoane mai in vârstă, de obicei de același sex, precum mătuși, unchi, profesori, leaderi, care prin exemplul lor pot oferi noi perspective și care joaca un rol stabilizator. Influența acestor persoane este foarte importantă și reprezintă ceea ce se imprimă începând cu vârsta adolescenței. Dacă internalizarea modelelor parentale a fost dominantă până la aceasta etapă a vieții, din acest moment, persoanele din afara familiei joaca un rol foarte important.
Așa cum adolescentul se află între separare și neajutorare, tot astfel părintele oscilează între a valida independența și grandoarea copilului, ceea ce însă ar putea spori comportamentul frenetic, sau a continua să-și impună autoritatea, ceea ce trezește revoltă și dispreț din partea copilului față de iluzia de putere a părintelui.
O soluție la această dilemă ar fi abordarea acestei perioade ca o oportunitate de a retrăi adolescența de către părinți, revizitându-și propriile convingeri și atitudini care poate au acum ocazia de a obține clarificări și răspunsuri noi. De multe ori, confruntarea este văzută de părinți ca neavând un fundament real, ca fiind “puerilă”. Părintele poate începe să devină mai dispus să accepte sfaturi și să privească adolescentul în termenii unei relații mai mature, ajutându-l să găsească răspunsuri constructive cu privire la alegerile și viitorul său. Procesul de de-idealizare este necesar si, daca are loc fără ca adolescentul sa se înstrăineze de părinți, atunci relația poate să devină mai aproape de cea de prietenie, dintr-un spațiu de egalitate si reciprocitate.
Alina Mocovan 